Designul minimalist, cald al lui Norm pentru Reform – perfect si pentru bucataria ta?

Daca iti place design-ul minimalist, insa simti ca ti-ai dori sa transmita mai multa caldura, atunci Norm ar putea fi sursa ta de inspiratie atunci cand vei redecora bucataria. In cele ce urmeaza vei putea citi mai multe despre acest cunoscut arhitect si designer, care a reusit sa imbine claritatea si eleganta designului minimalist cu o nota persoanala, dand nastere unei noi filosofii de proiectare: „minimalismul cald”.

In showroom-ul Reform recent renovat din cartierul Vestrobro al Copenhagai, Kasper Rønn von Lotzbeck este in largul sau inconjurat de un spatiu plin de eleganta. In calitate de arhitect, designer si co-fondator al studioului de design multidisciplinar Norm Architects, filosofia sa de proiectare isi are radacinile in ceea ce numeste „minimalis cald”.

Este un mod de lucru aparte, definit prin inlaturarea tuturor detaliilor dintr-un proiect predefinit, apoi reconstruirea acestuia prin adaugarea de elemente noi. „Nu este un minimalism dur in care totul este rece si alb”, spune el. „Exista o caldura, o unitate in alegerea materialelor”.

Kasper creeaza obiecte si spatii uimitoare, functionale si durabile. Experienta in arhitectura rezidentiala, interioare comerciale si design industrial completeaza afinitatea sa pentru fotografie si design grafic, definind stilul lui Norm.

Inca de la fondarea studioului in 2008, Kasper a fost responsabil de proiectarea mobilierului si a altor produse pentru compania sa. Rolul sau il aduce, in cele din urma, fata in fata cu o companie unica in designul de mobilier de bucatarie: Reform.

„La inceput, Reform ne-a intrebat daca dorim sa fim unul dintre cei trei top designeri ai lor. Nu auzisem niciodata de ei, asa ca am fost curiosi. Dar erau niste tipi de treaba, a existat o chimie buna si am decis sa cream prima bucatarie pentru ei”, explica Kasper.

Reform are o abordare unica in designul bucatariilor. Creeaza bucatarii premium prin colaborarea cu cei mai buni arhitecti danezi si internationali. Acesti designeri incep toate proiectele cu acelasi ingredient de baza – o bucatarie IKEA – si apoi „reformeaza” designul original pentru a crea ceva complet nou.

„Cand ne-au sunat, nu am stiut prea multe despre ideea IKEA Hack. Deci, cand ne-au explicat mai multe despre acest concept si ne-au spus despre calitatea interiorului … am stiut ca tintesc mereu sa atinga o calitate deosebita si astfel am spus da”

Unul dintre lucrurile despre care Norm si Reform au discutat in mod repetat de-a lungul timpului a fost calitatea – cel mai important lucru. Dupa cum spune Kasper, „am vrut sa facem ceva neasteptat de dragut”. Rezultatul colaborarii este o bucatarie simpla, dar exclusivista si atemporala. Materialele care sunt rareori folosite in bucatarii confera o imagine curata si totusi, intr-un fel, bruta. Au restrans o lista uriasa de materiale la doar cateva: beton, lemn si bronz – ingrediente naturale selectate pentru durabilitatea lor si rezistenta la uzura. De exemplu, utilizarea manerelor de bronz din tombac. De-a lungul timpului, manerele vor avea o stralucire aurie in zonele de uzura continua.

„Imi plac tonurile mai subtile si mai pamantesti si ceva care nu iese prea mult in evidenta, pentru a lasa mancarea sa se faca remarcata prin culorile sale. De aceea am ales alama maro inchisa si alama de o culoare intunecata. Vrem ca designul sa fie cat se poate de subtil si sa se integreze in fundal, pe cat posibil.”

In timp ce filozofia de design a celor de la Norm este inradacinata in minimalism, ei sunt condusi, in mod constient, de linii reci si ferme. Prin pastrarea lucrurilor la un nivel cat mai simplu si prin mentinerea in centrul atentiei a factorului uman, rezultatul colaborarii dintre Norm si Reform este unul unic, cald si facut sa reziste.

„Nu incercam sa ascundem ca este o bucatarie. Nu incercam sa facem sa para o piesa mobilier care este de fapt o bucatarie deghizata. Puteti vedea ca exista o chiuveta si un robinet. Totul este in stilul unei bucatarii”.

Intrebat despre importanta proiectarii unei bucatarii tinand cont de faptul ca este deopotriva un spatiu de gatit, dar si de socializare, Kasper spune: „Cred ca o bucatarie deschisa intalnirilor sociale in care iti prezinti mancarea inainte de a fi gatita face parte din a-ti arata propria poveste. Este o modalitate de a explica oaspetilor tai cum vezi lumea si cine esti.”

„Bucataria nu este doar un loc pentru gatit. Este, de asemenea, un loc pentru comunicarea valorilor noastre.”

Aceasta filosofie rezoneaza perfect cu valorile care stau la baza afacerii Reform. Credinta lor este ca bucataria este adevarata inima a casei, nu trebuie sa fie doar o camera in care importanta designului este, adesea, trecuta cu vederea.

Obositi de bucatariile albe, fara suflet, Reform si-a intemeiat afacerea pe plasarea designului pe primul loc. Fronturile si blaturile proiectate de un arhitect creeaza o estetica care combina constructia de calitate cu designul fara intreruperi – toate peste scheletul IKEA bine ascuns. Alianta dintre Norm Architects si Reform, din multe motive, este una care pur si simplu functioneaza. In mare parte, dupa cum spune Kasper, frumusetea se afla in detaliile designului lor. „Charles Eames a spus ca totul este in detaliu sau detaliu este totul. Deci, asta este ceea ce traim si pentru ce traim. ”

Pentru detalii suplimentare despre proiect, daca te simti inspirat/a, viziteaza Reform si Norm Architects. Poti sa afli mai multe despre aceasta colaborare chiar vizionand galeria lor de videoclipuri, pe care o gasesti aici. De asemenea, poti consulta galeria de mai jos pentru mai multe bucatarii Reform.