Cuvantul sustenabilitate este pe buzele tuturor si nici nu ar putea fi altfel, in momentul de fata reprezentand atat o datorie morala fata de societate, cat si  singurul model viabil de business pe termen lung.

De multe ori merge mana-n mana cu notiunea de „green” si uneori se mai  nasc si confuzii. O cladire „green” poate insemna una cu emisii reduse, dar uneori se intelege si ca ar fi „verde” la propriu, adica plina de verdeata. Lucrurile sunt un pic mai nuantate: cred/sper ca a trecut deja apogeul trendului de a avea „natura” la interior, adica ficusi, un bananier sau alta dintre cele 4-5 specii ubicue de plante tropicale care rezista la interior (toate celelalte necesita 4 anotimpuri si la interior e unul singur…) sau un „perete verde” (in realitate niste licheni colorati).

Sigur ca locuitorul urban este departe de natura si acest fapt ne impinge spre gasirea unor surogate, dar prezenta unor plante inghesuite prin casa al caror loc nu este in mod evident la interior devine, intr-un apartament sau birou, doar o trista amintire a departarii de natura.

De fapt, istoria este ciclica: acum  12 ani a inceput o moda a peretilor exteriori „verzi”, odata cu deschiderea Muzeului Quai Branly care avea un perete verde impresionant. Drept urmare, au rasarit in lume diverse alte cladiri cu pereti verzi, in realitate consumatori de resurse si foarte greu de intretinut, opusul sustenabilitatii. A durat circa o decada pana cand moda lor a trecut, dar acum s-a mutat la interior. Nici la interior nu e chiar o noutate si nu ma refer la serele din gradini botanice, ci la implementari mai putin reusite cum ar fi plantele de pe scarile blocurilor de pensionari, care sunt presupuse a aduce bucurie, dar reusesc doar sa intristeze.

Este anti-intuitiv, dar in realitate, deoarece plantele nu sunt in mod natural adaptate vietii la interior, ochiul uman inregistreaza prezenta lor ca bizara, respectiv neplacuta.

Exista modalitati mai simple de a avea un sentiment de natural la interior. De exemplu, prin prezenta materialelor naturale: lemn, textile naturale, piatra si prin culori neutre, „de pamant”, sau nuante de verde care potenteaza prezenta eventualelor plante fara a fi nevoie sa facem exces si sa transformam casa intr-o sera.Un alt aspect legat de gestionarea sustenabilitatii il reprezinta certificarile. Odata cu cresterea cererii pe piata de produse sustenabile (de la materiale de constructii pana la finisaje si obiecte de design interior), a proliferat si o industrie a certificarilor care atesta calitatile acestor produse. Deoarece organismele de certificare sunt internationale, profitabile si procesul anevoios, pretul si timpul necesar obtinerii fac ca numai companiile mari si foarte mari sa le poata obtine, ceea ce exclude tocmai companiile mici, locale, atelierele de familie, adica exact o parte a industriei cu un potential important de sustenabilitate. De pilda, un produs importat de pe alt continent este considerat sustenabil in detrimentul unuia local similar, dar necertificat, desi doar transportul in sine ar fi indeajuns incat sa-l descalifice ca sustenabil in ciuda certificatului. Acest fenomen este valabil de la produse de tamplarie din lemn local, pana la produse agro-alimentare.

Probabil ca sustenabilitatea este un subiect prea vast pentru un text foarte scurt, asa incat am preferat sa descriu doar cateva aspecte critice si potential derutante legate de sustenabil, green si local.

 

Corvin Cristian are peste zece ani de experienta in arhitectura si design interior. A fost scenograf si director artistic pentru mai multe productii cinematografice, locale si internationale. Din 2008 conduce o echipa de profesionisti specializata in proiecte pentru HORECA, retail si spații de birouri, oferind solutii inovatoare pentru spatii cat mai confortabile intr-o societate aflata in continua schimbare.

 

De-a lungul timpului, proiectele sale au devenit destinatiile favorite ale multora dintre noi, fie ca vorbim de restaurante sau cafenele, si au primit recunoastere de la cele mai prestigioase competitii nationale si internationale destinate designului interior: Bucharest Architecture Biennale, Bucharest Architecture Annuale, Restaurant and Bar Design Awards, World Interior News Awards, Frame Awards, ELLE DECORATION ROMANIAN DESIGN AWARDS (Premiul pentru Intreaga activitate) si altele.